In urma cu citiva ani cu mintea si sufletul ...sfarimate in mii de intrebari,indoieli asupra vietii am ridicat ochii spre "cer"si am cerut puterea de a intelege,de a gasi raspunsuri....totul din dorinta de a ma intelege pe mine insumi si de a intelege ceea ce simt.Ceva acolo sus ma iubeste ....probabil...pentru ca incet ...incet am inceput sa inteleg ce am fost..ce sint...ce as putea fi....ce ar trebui sa fiu.Pentru un timp nu am facut altceva decit sa ma "scald"in ape mai reci si mai intunecate decit credeam...dar totul sa schimbat odata cu trecerea timpului.Am vrut sa stiu,sa inteleg ce se petrcea cu mine si pe linga aceste am inteles ce e viata,ce reprezinta ea,ce reprezentam noi in infinitul existentei.Am creat o legatura...legatura cu propiul meu suflet,am invatat sa il ascult.sa il inteleg.Doar in acest mod am putut sa inteleg.Sintem un graunte de nisip in clepsidra timpului,defapt aproape nimic.Aproape nimic.De ce mai traim insa ????Pentru ca defapt noi...acea particula de nisip...reprezentam o clipa importanta in infinitul existentei.Aceasta clipa este insa un pas hotaritor pentru sufletul cel purtam cit si pentru noi asa zisele vase de lut.Precum se stie sau mai bine spus se crede cu toti avem un destin,soarta ...numiti-o cum vreti dar nu va ascundeti in spatele cuvintelor.Insa pe linga acest destin care trebuie urmat aveminsa si un drept universal pentru orice forma de existenta...liberul arbitru.Si astfel ne nastem si ne trezim la un moment dat in viata cu o sumedenie de carari in viata...si cu posibilitatea de a alege.Pina in acel moment insa invatam sa traim o viata dependenta de ce e in jurul nostru.De oameni,de bani,de idei ,dogme si teorii care le aceptam doar pentru care "par" sa fie corecte,ce par sa acopere golurile din mintea noastra.Le acceptam dar nu facem decit sa acoperim,nu sa umplem aceste goluri.Ne ascundem in propia noasta minte,si nu vrem sa ne punem intrebari pentru...Pentru ce????Pentru ca ne este teama sa intelegem cit de mici sintem,cit de infimi in raport cu existenta.Pentru ca exista teama ca la un moment dat totul se va termina...teama de moarte.Moartea insa nu e decit un pas un pas de care "trupurile" se tem.Omul se teme de moarte pentru ca crede ca ea reprezinta inevitabilul sfirsit....iar cu teama mortii se inchide in religie ascunzind teama intr-o speranta acoperind un gol (un gol pe care nici macar nu cauta sa-l inteleaga).O speranta nu neaparat falsa insa interpretabila.O numesc interpretabila pentru ca religia nu a facut decit sa acopere.sa inlocuiasca,sa creeze in om sperante ca va fi mai bine.Nu combat religia...as putea spune ca combat prostia...prostia de a crede in ceva fara macar sa cauti sa intelegi.Omenilor le e frica de moarte pentru ca nu realizeaza ca defapt pot fi "nemuritori".Sintem muritori ca trup dar ca suflet nu.Pentru a nu fi muritori trebuie sa ne intelegem sufletul...trebuie sa implinim motivul vietii.Motivul pentru care sintem aici,iar acest motiv se va cunoaste doar atunci cind se creaza legatura dintre trup si suflet.Atunci cind omul constientizeaza ce este ..cine este si cine ar putea fi.Citi din voi ce cititi aceste rinduri simtiti ca viata de zi cu zi,ceea ce faceti in aceasta viata ...va face sa va simtiti impliniti...sa simtiti ca chiar daca stiti ca veti intimpina greutati asta este viata ce o doriti??????
Din bunici si strabunici am primit o idee total gresita despre viata.Purtam o mostenire grea.Sintem dependenti de aceasta viata...dependenti de ceea ce gindim acoperim o problema cu alta si continuam asa ...la nesfirsit.Ne place sa suferim ..sintem oare dependenti de suferinta.Nu...sau poate da...raspunsul e in noi si conteaza doar sa vrem sa il stim..sa vrem sa intelegem ca defapt doar atunci cind viata si motivul existentei fiecaruia dintre noi e implinit doar atunci constiinta noastra trecatoare nu se va stinge odata cu trupul ci va fi preluata de suflet si dusa mai departe.Asta inseamna nemurire..........
.jpg)
