Viata e...

...un amalgam de ginduri si trairi,de sentimente pozitive si negative.Peste toate astea mai venim si noi impovarati de idei si principii create sau culese si....ajungem in momente cind pur si simplu nu mai stim incotro sa mergem,momente in care trebuie sa decizi unde ar trebui sa fii si unde defapt iti doresti sa fi.Acest lucru sa datoreaza parti materiale a vietii si efectele ei asupra noastra.Sintem oameni...sintem materiali ...dar oare fericirea, linisteasi implinirea pe care ne-o dorim cu totii e materiala....chiar daca unii ar spune da eu inclin sa cred ca nu.Probabil ca sint "dus cu pluta rau" sa spun asta dar nimic in aceasta lume nu va fi ok atita timp cit oameni isi vor dori ....vor aspira la fericirea personala.Fericirea nu e decit un sentiment,o traire dar prezenta ei in om si in sufletul lui schimba insa totul....Viata ce o traim e rezultatul indiferentei fata de cel de linga noi.Am citit sau auzit undeva ca doar atunci cind omul va invata ca nu trebuie sa traiasca doar pentru el ci toti pentru unul si unul pentru toti abia atunci pamintul si civilizatia umana va avea pace.Dar pina atunci ne complacem in idei si teorii ce acopera defapt greselile si erorile noastre ca oameni in timp ce noi ar trebui defapt sa le eliminam.Minciuna e o arta dar noi oameni am dus-o mult mai sus.Incercam sa ne creem o imagine falsa ce defapt e plina de cratere..de goluri pe care lipim poze, amintiri....motive.O singura viata avem ca fiinte materiale si pe aceea o ingropam in mocirla gindurilor,ideilor,principiilor nascute din disperare,invidie si ura.Ma intreb oare de ce facem acest gest sinucigas.Ma intreb oare nu am putea respecta viata asa cum merita si cum e defapt.... mult mai simpla.La ce bun alergam oare o viata dupa o conditie materiala ...cind defapt la sfirsit totul se face praf....cind sintem gata sa pasim dincolo vrem sa facem pasul dar ne dam seama ca sintem singuri si nu e nimeni sa ne tina de mana.

 

  Viata e un fir de praf in oceanul timpului (scuze te-am plagiat raza de soare)....de ce oare nu vrem sa ne bucuram de ea si o umplem atit cu intrebari si raspunsuri.De ce nu ascultam da acel glas interior ce il numim suflet,de ce acoperim vocea din noi cu... lumea din jurul nostru.Nu, e mai simplu sa ne mintim pe noi insine il loc sa luptam pentru ceea ce sintem defapt...sub pretextul ca draga doamne luptam pentru viata.....eu mai degraba as spune ca luptam pentru moarte.Viata e in noi nu in jurul nostru.Trebuie intai sa luptam pentru viata din noi si abia apoi vom intelege viata din jurul nostru.Am fost creati dupa chipul si asemanarea lui...pentru ca trebuie sa invatam ce inseamna creatia in sine...dar acest drum pe care noi oameni il iubim atit de mult nu duce spre creatie ci spre distrugere...Si continuam sa distrugem ...chiar si generatiile viitoare...se vor naste distruse de viata noastra a celor din trecut.Privesc in trecut la parinti mei...au incercat sa-mi dea o educatie...dar ma intreb eu voi putea oferi copiilor mei aceasi educatie...nu ...nu voi putea.Diferentele de atunci si pina acum sint imense....mergem tot mai jos...Ne departam tot mai mult de motivul creatiei noastre.Si ma doare sa stiu asta...probabil suna nebunesc dar privesc in jur la viata ce o traiesc,sint obligat sa o traiesc...ma doare.Probabil trebuia sa fiu un pusnic...nu degeaba am visat sa am o casa undeva...intr-o padure separat de civilizatie,de galagia ei si dependintele ei....alaturi de ceea ce sufletul imi cere......