Într-o oarecare măsură, teama este cel mai distructiv sentiment pe care omul îl poate avea. Este un
sentiment complex, născut din multiple idei și procese psihologice. Teama – sau frica – face parte din noi ca mecanism de apărare al fizicului în fața pericolului sau chiar a necunoscutului.
O gândire liberă, ale cărei granițe nu sunt blocate în dogme sau principii impuse de societate, va simți teama, o va înțelege și, în cele din urmă, o va dizolva.
Omul, prin natura sa, are un instinct de turmă. Societatea, grupul, îl fac să se simtă mai puternic. Singur devine slab și temător; în grup pare mai curajos. Nu spun că acest instinct nu ar trebui să existe și nici nu promovez individualismul extrem. Am văzut însă destule exemple în care, în siguranța grupului, unii își asumă roluri de lideri, iar în momentul în care teama lovește cu adevărat, „câinele se transformă în pisică”. O exemplificare dură, dar reală: în final, teama învinge.Ne este teamă de abandon, de singurătate, de moarte.Prima se naște din experiențele de viață.A doua din principiile și condiționările sociale.Ultima din neștiință și neînțelegere.
Cum am mai spus cândva, limbajul este una dintre involuțiile umane. Cuvântul nu mai este real, iar semnificația lui a devenit o armă. Odată cu exprimarea excesivă, omul a uitat să simtă. Istoria este un martor tăcut și se repetă. Civilizația umană a fost și este condusă prin teamă. Oricât de mari ar fi grupurile sau cât de organizate ar fi societățile, teama le-a pus mereu în genunchi.
Sub conducerea celor care au știință, dar nu și conștiință, drumul a fost ales de mult, iar consecințele sunt vizibile. Teama a fost și rămâne unul dintre cele mai eficiente instrumente de control asupra unei societăți care refuză să-și ridice privirea din pământ. Asta se întâmplă din lipsă de înțelegere, de voință și de conștiință.
Nu vreau ca aceste cuvinte să fie înțelese greșit. Ceea ce spun nu este o acuzație, ci o invitație la reflecție: ce este autentic, ce vine din interior și ce ne este indus din exterior. Introspecție. Ce îți aparține cu adevărat și ce nu.
Ca ființe pe această lume trebuie să existăm și să coexistăm. Însă puterea începe din individ și se răsfrânge asupra grupului și a societății. Și asta se vede clar astăzi. Diferența o face direcția în care este folosită această putere. Individualitatea este adesea confundată cu singurătatea – „mă descurc singur”. Poate funcționa în anumite situații, dar când vorbim despre supraviețuire ca grup, ca societate, ca civilizație… nu mai este suficient.
-Teama nu dispare fugind de ea. Dispare atunci când o înțelegi.
-Nu lumea trebuie schimbată prima dată. Ci privirea cu care o vezi.
-Atât timp cât teama ne conduce, vom merge în cerc. Când conștiința preia direcția, drumul se schimbă.
-Puterea nu este absența fricii. Este claritatea în fața ei.
-Când încetezi să fugi de teamă, începi să mergi drept.
Ady-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu