duminică, 28 februarie 2010

M-am oprit...sau poate am obosit...


....sa caut raspunsuri....raspunsuri ce le am ...le am dar nu vreau sa le recunosc,sa le accept.Privesc in jur si nu pot sa inteleg de ce lumea in care traiesc alearga necontenit dupa o viata materiala,o viata ce nu ofera nimic....un nimic care nu creaza decit sperante desarte,un nimic ce spulbera vise...vise si dorinte pure...bine intentionate.Nu inteleg de ce cu toate ca lumea pare ca merge doar spre autodistrugere...ne lasam dusi de val...ne lasam angrenati de viata si uitam natura umana..uitam ce sintem,uitam ca avem un suflet...uitam...Ne dorim fericirea...care fericire?!?Fericirea de a calca pe altii in picioare pentru a cistiga un loc mai sus in societate...de a vea mai mult decit cel de linga noi,ne dorim fericirea personala????Cuvinte desarte....doua cuvinte inventate pentru a acoperi golurile din noi...pentru a creea motivatii,dorinte.....Nu exista fericire personala,fericirea si implinirea nu poate fi a unei singure persoane.Idea in sine nu e decit o fantasma a vietii de care ne agatam cu disperare si vrem sa o gasim,sa o realizam...cu orice pret.Cu orice pret... chiar si suferinta celor dragi...celor din jurul nostru.Dualitatea umana nu consta doar in pereche primordiala barbat-femeie...e mai mult,mult mai mult.Dar traind in modul actual nu facem altceva decit ne marginalizam,ne separam....Legaturile dintre oameni au disparut....iar cele ce mai exista au la baza un folos...un folos material.
M-am oprit ... sa privesc in jur inca odata... si ma doare.Viata in sine ma doare...ma doare pentru nu mai exista incredere in oameni...ma doare pentru ca a fi om in ziua de azi inseamna si e egal cu ceva material.Sufletele noastre nu sint materiale... dar oare mai exista asa ceva in noi...sau poate mai modern corpul nostru nu e decit lut de oale...
Poate am obosit sa mai caut raspunsuri ce defapt le am....sau am obosit sa spun de ce.Poate sunt doar un inadaptat ... la viata ... la o viata ce imi cere sa distrug pentru a nu fi distrus....viata in sine e un razboi...o lupta necontenita...guvernata de legea junglei cu mica diferenta ca cel puternic e inlocuit de cel cu bani...Oare chiar sintem animale ... Ma intreb uneori daca mai sint persoane ce gindesc ca mine...care sufera de aceasi boala...aceasi nebunie

duminică, 7 februarie 2010

Ginduri pierdute....o viata pierduta....?


Viata ce o traiesc e umbra celei pe care defapt mi-o doresc.Traiesc as putea spune un cosmar...si in el visez cu totul altceva.De ce naiba trebuie sa fie viata atit de incurcata.Hmm...Pentru ca ne place sa o traim asa???!!!Pentru ca vrem sa acoperim momente,trairi,sentimente cu ginduri false cu dorinte....cu vise care sint creeate in minte...toate false si fara fundament.O facem doar pentru ca pe moment ne alina durerea si par sa acopere situatiile delicate....Ne-am obisnuit sa fim falsi si traim intr-o lume cu totul falsa si iluzorie.Mintim pe cei din jur, ne mintim pe noi insine ca "va fi bine"...Binele nu vine singur ci trebuie gasit si insusit.Binele vine din noi...dar trebuie cautat.Cu totii vrem o viata buna inbelsugata, dar... ce inseamna acum,in zilele noastre o viata imbelsugata?Aspiram la o viata materiala ignorind...calcind in picioare chiar si pe cei ce ne daruiesc sufletul.Evoluam distrugind ce este mai bun in noi.Omenirea si-a pierdut umanitatea.Secolul vitezei....pe naiba...viteza spre ce??
A trecut ceva timp... timp in care am crezut ca vad din nou speranta si intr-un fel am abandonat "visul"...Dependent de viata...o viata ce mi-o doresc altfel...nimic mai mult decit linistita...dar linistea mea porneste din suflet si acolo acolo e un gol ce am incercat sa il acopar nu sa il umplu.Sufletul meu e un puzzel cu o piesa lipsa ... un puzzel ce abia de curind am reusit sa-l pun in ordine.Viata in sine are mai multe carari ...liberul arbitru...Trebuie sa suferim pentru a invata...pentru a intelege de ce suferim si ca motivul nu se acopera sau ignora ci se elimina, se rezolva...
Ne chinuim o viata sa ne multumim pe noi si pe altii...Ne chinuim sa creem o baza materiala daca nu solida macar stabila.Luptam pentru o viata mizera...ce nici macar nu ne mai apartine.Ne lasam dusi de val sperind ca undeva va fi un tarm primitor si pentru noi.Visam la ceva fals in loc sa privim in sufletele noastre si sa vedem adevarul.Ne prefacem ca totul e ok...ne ascundem de gindul ca viata asta e un cosmar ...un cosmar ce continuam sa il traim sub falsa idee ca e un vis frumos.Iubim...spunem ca iubim si defapt calcam in picioare...pentru ca printre cei ce iubesc mai sint si oameni ce iubesc cu adevarat ...dar iubirea e si ea un ...lucru,un sentiment material nu???!!Totul se cumpara...totul se vinde....dragostea de mama....iubirea neconditionata, devotamentul...sufletele din noi le vindem unei vieti materiale ce nu face altceva decit sa le distruga.Cind ne vom opri din fuga de noi insine...cind ne vom satura de suferinta acoperita de iluzii.Oare o vom face vreodata....??