Zile din jurnal....ginduri

9 oct

se lasa din nou seara si....sint intors pe dos...in mintea si sufletul meu ... haos total.Cineva ... ceva, ma face sa cred ceva...mie frica sa cred mie teama de mine si de tot ceea ce mintea sau sufletul imi spune.D-zeule devin oare paranoic...ce sa fac,ce sa cred,in ce sa mai cred....doamne mie teama de mine insumi.....adevarul...cuvintul ... idea...speranta....nu mai am putere sa dau cuvintelor si sentimentelor glas...nu mai am curaj...mie teama...dar nu stiu de ce mie teama.Mie teama ca as putea gresi,mie teama de tine...mie teama de realitate ..in iubire nu trebuie sa existe teama ...atunci mia fost teama si totul sa sfirsit ingrozitor....mie teama sa nu gresesc... o noua greseala pentru mine ar fi fatala...nu cred ca as avea puterea sa trec peste ...am obosit sa sper...sa visez la ceva ce citeodata pare ireal...ca un copil...ce inseamna oare sa fii matur... ce inseamna oare sa...simti ca cea ce tii in brate e tot ceea ce conteaza pentru tine in viata...ce inseamna oare sa te trezesti dimineata si sa vezi un zimbet ce sa faca mai mult decit zece cani cu cafea....doamne oare am simti vreodata asta.....astea sint momente cind pur si simplu inebunesc....mie teama ca nu o sa te aflu niciodata....ingerul meu drag...ploaia ce sa-mi stinga desertul din suflet....mangaierea ce sa-mi alunge durerea....zimbetul ce sa-mi opreasca lacrimile.Unde sint toate astea ....UNDE...

10 oct
ma gindesc la tine ....la mine ...si lupt din rasputeri sa nu o fac....dar nu pot ...anumite chestii dor...faptul ca nu esti aici...sau defapt ca nu te stiu...citeodata as vrea doar sa te stiu.... nu mi-ar ajunge insa...ma intreb la ce bun toate astea...la ce bun speranta in iubire...o iubire ce intirzie sa vina ...o iubire ce macina incet si sigur...oare merita iubirea atitia ani de agonie....pana la urma nici macar nu stiu ce "gust" are...nu cunosc decit gustul amar al durerii ca nu esti linga mine,ca nu te pot vedea,atinge...pentru a nu stiu cita oara ...Dzeule la ce bun totul...de ce trebuie sa fiu asa, nu inteleg,am obosit sa inteleg....am obosit sa ma simt gol pe dinauntru...destin,soarta...la naiba cu toate...la naiba...suflete gemene...la ce bun cind totul pare sa fie in van ce rost au greselile ce rost are faptul ca incerci sa fi tu insati intr-o lume plina de masti ,plina de o mizerie de sentimente umane.mascate de zimbete si de falsitate..la ce bun am primit amintirea ei daca .......trebuie sa ma opresc pentru ca ...merg prea departe....abia acum dupa mult timp imi dau seama ca defapt mie teama...ca probabil nu o sa am sansa sa te gasesc ....si ca defapt daca te gasesc o sa ratez clipa pentru ca nu stiu daca esti tu....

   Ceva ce am citit de curind ma intors pe dos...defapt nu a facut decit sa loveasca adinc acolo unde doare...nu stiu...probabil devin paronoic...mintea si sufletul imi devin haotice...imi doresc ceva si in acelesi timp mie teama...teama ca acel ceva nu poate fi real si nu vreau sa mai gresesc...sufar destul ca sa mai sufere si altii de pe urma mea...mie teama de mine.Am inceput sa scriu pe blog in speranta ca intr-o zi cuvintele mele vor trezi acel suflet...nu stiu daca au facut-o,si nici daca o vor face vreodata.Am incercat sa inteleg in timp ce simt si ce sint.De mult,prea mult timp golul din mine a macinat incet si sigur viata din mine.In ultimi ani mai precis 6 ani am reusit sa dau de capat misterului,sa inteleg lipsa din mine.Nu am fost privat de dragoste....iubire isa nu stiu daca as putea spune la fel.Pot gresi probabil....pentru ca iubirea ce eu mi-o doresc e total diferita de ceea ce lumea din ziua de azi numeste...poate doar eu sint devina in ceea ce simt pentru ca defapt atunci cind m-am casatorit am incercat sa acopar o gaura si nu sa o umplu.Stiu ca sint insa om si am erorile mele...una din ideile de viata fiindu-mi traiesc si invat din greseli.Din pacate unele din ele costa mult,si nu numai pe mine...Sintem dispusi greseli pentru ca tocmai asta ne face umani...insa singura dorinta ce o am ramine neimplinita acum,cind probabil voi incheia un capitol din viata.Nu sint o persoana prea ambitioasa insa cind imi doresc ceva cu adevarat fac...ciudat pentru ca-mi doresc ceva cu adevarat dar nu pot face nimic...mie teama de ceea ce imi doresc.Imi doresc ceva probabil ce alti ar caracteriza ca ceva copilaros...linistea sufleteasca...linistea...linistea care pentru mine este acel suflet...iubirea ce a trecut dincolo de moarte...nebunesc probabil dar sint curios citi incearca sa inteleaga un asemenea sentiment inainte sa-l judece....citi pot spune ca iubesc pe cineva fara macar sa-l cunoasca...alta nebunie nu?Viata ce o traiesc numi apartine,nu este a mea,apartine celei pe care am numito la un moment dat Serenity,fara macar sa stiu ce inseamna acel cuvint atunci, celei ce in clipele in care viata a incercat sa ma doboare aparea in gindurile mele ca o raza de soare ce alunga umbrele(eliminam coincidentele de data asta draga Sunshine)Acest vis pentru mine a fost puterea si energia vietii,insa cum toate au o limita incet sub presiunea vietii si cerinta sufletului,pe care am incercat sa-l amagesc,acum incet ma apropii de limite.Nu am facut in acest timp decit sa ma amagesc probabil,dar sincer nici nu stiu ce ar trebui sa fac,sau ce as putea sa fac.In mine sa creat o rana ,ce daca viata imi va demonstra intr-un fel sau altul ca ma insel,ma va ucide si fara sa stau pe ginduri prea mult as fi deacord...Nu pot concepe viata fara acea caldura care unii spun ca defapt nu dureaza prea mult.Eu stiu insa ca se stinge pentru ca defapt nu a existat vreodata,pentru ca defapt sint prea egoisti sa o intretina si egoismul si iubirea nu au aceasi casa.Cautind raspunsuri pentru mine am gasit multe altele si am ajuns poate in parte un filosof.Am vazut moartea as putea spune,nu mie teama de ea,mie teama insa de viata...viata fara "ea".Am ajuns sa dedic 99% din gindurile mele unui suflet ce nici macar nu stiu unde se afla.Cel putin cred ca nu stiu...precum am spus mie teama de ceea ce gindesc si simt cu toate ca imi doresc acest contact infinit de mult... mie teama...mie teama de iubirea ce o doresc...Chiar sint nebun...defapt pierd controlul a ceea ce simt si gindesc,nu ca miar fi aprtinut vreodata,insa niciodata ca acum.In ultimele doua saptamini de cind m-am instrainat si sint singur totul e mai rau...cel putin acasa ma luam cu altele....Nu am vrut niciodata sa ies in evidenta cu nimic,defapt mi sa parut normal in viata sa fiu eu insumi.Nu-mi doresc defapt decit sa fiu eu insumi nu-mi place sa port masca,poate doar la un bal mascat...daca o sa am vreodata ocazia.